Trăim într-o eră în care eficiența și funcționalitatea reprezintă o prioritate. E atât de greu să-ți găsești o casă a ta, astfel că atunci când ai reusit acest lucru ai toate motivele să fructifici la maxim spațiul pe care ți-l poate oferi.
Dacă sub acoperișul casei tale e destul loc pentru a umbla cu capul sus și nu de-a bușilea, e timpul să te apuci de treabă și să construiești un alt dormitor, o cameră pentru copii, un birou sau un atelier boem. Crearea unei mansarde nu oferă doar un spațiu în plus în interior, ci ameliorează și aspectul exterior al acoperișului adăugând ferestre atrăgătoare, pervazuri cu flori și un aer mai pitoresc.
Întrebări pe care trebuie sa ți le pui înainte de a începe amenajarea mansardei:
– Trebuie să modific substanțial structura acoperișului pentru a crea spațiu locuibil?
– Spațiul existent se poate folosi respectând regulile stabilite de autoritatea locală?
– Există loc destul pentru amenajarea unei scări care sa ducă la mansardă?
– Poate structura existentă să suporte greutatea inerentă amenajării unei mansarde?
– Lucrările de construcție sunt compatibile cu condițiile meteo? (la un moment dat va fi nevoie de deschiderea acoperișului pentru instalarea ferestrelor, ceea ce va pune temporar casa la discreția vremii)
Luând toate aceste aspecte în considerare, ai toate șansele să creezi un spațiu confortabil sub acoperișul tău, cu boemul tavan în pantă și ferestrele-alcov care vor oferi o priveliște frumoasă. Unele mansarde necesită ridicarea nivelului acoperișului pentru asigurarea înălțimii corecte pentru locuit. A ridica nivelul acoperișului înseamnă de multe ori a înlătura grinzile de lemn din structura inițială a acoperișului. Însă, numai un specialist îți poate spune cu exactitate dacă podul poate fi transformat într-o cameră de locuit, informându-te asupra elementelor care pot fi înlăturate, rezistenței podelei și posibilităților de consolidare.
Elemente ale unei mansarde:
Scări de acces
Scările pot ocupa mai mult decât crezi, în special dacă dorești confort și spațiu de circulație. În general, scările au trepte înalte de maxim 20 cm, o lungime totală de minim 2,6 m și lățimea minimă de 1 m. O alternativă ar fi scara verticală, fie fixă, fie pliantă, care nu afectează cu nimic spațiul de locuit.
Înălțime
Înălțimea minimă a unei camere trebuie să fie de 2,5 m, astfel că dacă mansarda nu îndeplinește această condiție se pot adopta soluții ca ridicarea acoperișului sau coborârea plafonului din camerele de dedesubt.
Ferestre
Ferestrele sunt un element cheie pentru iluminarea și ventilarea mansardei. Izolarea acestei zone este foarte importantă, având în vedere că ea este cea care separă acoperișul de restul casei. Tipul de fereastră pe care o alegi trebuie să se potrivească cu scopul în care vei folosi această încăpere. Diversele funcțiuni sș performanțele din ultimul timp în industria sticlei permit amenajări creative. Recomandăm ferestrele de mansardă Rooflite, care asigură termoizolare și durabilitate maximă, păstrandu-și în același timp funcționalitatea prin articularea mediană. De asemenea, creșterea iluminatului natural oferă un design interior excelent.
Podea
În alegerea tipului de pardoseală trebuie să iei în considerare și nivelul de fonoizolație dintre mansardă și încăperile de dedesubt. Plafonul camerei de sub mansardă era inițial destinat susținerii greutății acoperișului, astfel că acest strat va trebui consolidat. Dacă dorești pardoseală de lemn, va trebui să acorzi atenție detaliilor ca scârțâieli nedorite, desprinderea plăcilor etc. Aceste probleme se pot rezolva prin alegerea unor plăci mai mari sau înlocuirea cu mochetă care oferă un nivel mai înalt de izolare fonică.