Alegerea tipului de acoperiş pentru casă necesită multă atenţie şi implicare, însă la fel de mult interes trebuie acordat felului în care se face montajul şi accesoriilor pentru acoperiş folosite.
Indiferent că vorbim despre construcţia unui acoperiş nou sau despre renovarea unuia vechi, fiecare proprietar este nerăbdător să vadă treaba terminată cât mai repede. De multe ori sunt preferate metode de montaj mai rapide, însă acestea afectează rezistenţa în timp a acoperişului, iar îmbinările sunt cele predispuse deteriorărilor. Trebuie să ştii că elementele de fixare au o importanţă deosebit de mare pentru durabilitatea acoperişului.
Soluţia ideală o reprezintă folosirea unor şuruburi conform indicațiilor tehnice ale producatorilor de țiglă metalică. Acestea asigură rezistenţa mecanică şi durabilitatea acoperişului. Pentru fixarea unei invelitori din țiglă metalică se folosesc 2 tipuri de șuruburi autoforante astfel: șuruburile 4,8 x 35 mm (lungi) pentru fixarea țiglei metalice de șarpanta din lemn, iar șuruburile 4,8 x 20 mm ( scurte) pentru prinderea țiglelor metalice între ele.
Șuruburile lungi au pasul mai mare decât cele scurte și nu asigură o prindere rigidă a două țigle, una de cealaltă. În plus, datorită lungimii mai mari, au în mișcarea de rotație o bătaie radială mai mare decât șuruburile scurte, putând duce astfel la creșterea dimensiunii perforării și implicit la creșterea șanselor de infiltrare a apei.
Calitatea materialelor folosite este influenţată şi de sistemul de fixare. Doar cel potrivit poate asigura eficienţa lor. Riscul de a plăti pentru un acoperiş care nu rezistă poate fi evitat doar dacă acorzi atenţia potrivită detaliilor.